joi, 3 septembrie 2015

Preferatele lunii *AUGUST*


În postarea de astăzi vreau să vă arăt cateva din preferatele mele din luna care a trecut. Sunt produse noi pentru mine, le-am încercat și mi-au rămas la suflet.


MAYBELLINE Lash Sensational Waterproof. Este noua mea mascara preferată pentru că se aplică ușor și se usucă repede pe gene. Întoarse cu cleștișorul în prealabil, genele mele stau curbate mai mult timp decat o fac cu o mascara normală. Negrul este intens, nu se sfarămă, periuța este ideala astfel încat aplicarea se face perfect, fără a mă murdări pe pleoape. Conferă volum și alungire. Ce aș putea să vreau mai mult?


L'OREAL Super Liner Ultra Precision. În ultima perioadă nu am mai folosit tuș de ochi de ...lene cred că. În magazin am întrebat o vanzătoare, care este cel mai iubit tuș de ochi dar și cel mai cumpărat. M-a îndrumat spre acesta. L-am cumpărat și nu regret, pentru că are un aplicator atat de practic încat și o neîndemanatică ca mine îl poate folosi cu succes. Îl recomand din inimă celor care le e teama de insucces.


Un alt produs L'OREAL (zici că abia ce am descoperit această marcă:) este Indefectible Lip Liner -707 Always Toasted. Este genul de nuanță -My lips but better- care ramane pe buze întreaga zi, de te saturi :). Un nude perfect!


REVLON Colorburst Matte Balm - 225 Sultry. Îmi place acest creion foarte mult, se aplică ușor, este cremos dar efectul după aplicare este unul mat. Eu l-aș include tot în categoria nude pentru că este un roz mai închis ușor spre vișiniu, dacă înțelegeți ce vreau să spun :) Singurul lucru care nu îmi place la este faptul că e ușor mentolat. Însa îmi mai doresc nuanța Elusive, Standout si Striking.


 Cele mai iubite oje au fost doua. Cea de la REVLON - 585 Bohemian am purtat-o aproape toată luna pe unghiile de la picioare în timp ce manichiura, mi-am încheiat-o prin aplicarea ojei de la RIMMEL LONDON - 498 Rain Rain Go Away (se asortează perfect cu vremea din Londra:)

Mi-a plăcut tare mult și tratamentul de unghii de la SALLY HANSEN - Hard as Nails. Nu știu cat de mult mi-ar fi întărit unghiile, însî cu siguranță mi le-a protejat de îngălbenire sau pătarea lor din cauza ojelor.


Am iubit mult pensulele de ochi de la ECOTOOLS. Sunt practice, moi și ușor de manevrat. Plus de asta se spală și se usucă foarte repede. Mă gandeam chiar să îmi mai cumpăr un set pentru că sunt și ieftine pe deasupra.


Pe langă cosmetice, mi-au plăcut mult dușurile reci, limonada, berea, nectarinele, înghețata și să stau la soare în gradină unde am mai sărit din cand în cand cu Sonia în piscina:) Dar oare toate astea cu-i nu-i plac în August? 

Am și cateva recomandări de filme. Mi-au placut mult Suite FrancaiseSelf LessMinionii (care mă fac să rad numai cand mă gandesc la ei), am urmărit și terminat toate seriile lui Gossip Girl și am așteptat cu sufletul la gură fiecare episod din Mistresses.

Mă bucur că suntem deja în Septembrie, Sonia începe primul an de școala, mai bine zis clasa zero, eu îmi caut de munca cat e ea la școală și încep în sfarșit serialele......

Voi vă bucurați de toamnă?




SHARE:
© Hahahanne's. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig