Luna lui Noiembrie a fost pentru mine o luna destul de linistita, Am sarbatorit ziua de nastere a lui Sonia, am decis daca mergem acasa de sarbatori sau nu - deci relax , fara prea multe griji si complicatii.
Am descoperit cateva produse noi care imi plac mult insa am redescoperit si produse mai vechi pe care nu le-am mai folosit de ceva vreme.
Am iubit cu disperare crema concentrata de de fata de la EMBRYOLISSE despre care v-am mai povestit pe scurt si aici. Este o crema de fata foarte hidratanta, imbogatita cu unt de shea, ceara de albine, aloe vera si proteine din soia. Chiar daca este un concentrat super-hidratant, nu imi ingrasa tenul deloc si nu mi-a pricinuit nici un fel de eruptii. Din contra, tenul meu a fost super incantat de efectele ei hidratante. Acum ma oftic de numa ca mi-am cumparat-o doar la 30ml. Este grozava pe timp de iarna, o perfecta doza de hidratare la prima ora din zi. Francezii s-au intrecut pe ei si de aceasta data. Iubesc produsele dermatologice frantuzesti.
BOURJOIS Happy Light - Luminous Serum Primer
O dragoste mai veche de-a mea. Il aplic atat sub fondul de ten cat si peste ( tapotand usor) pentru un plus de luminozitate. Il folosesc mai ales in combinatie cu fondul de ten de la Lóreal Infallible 24H Matte care este un fond de ten mat, cum se poate deduce si din descriere. Imi place sa-l mai dez-matifiez.
Pe timp de vara imi plac fondurile de ten mai mate, pe timp de iarna cele mai luminoase cu un finish mai glowy. Ar trebui sa fie invers? Nu stiu, nici ca imi pasa defapt:)
Am scos iar la iveala fondul de ten de la LANCOME Teint Miracle si desi este numai o mostra de 10 ml este foarte spornic si mai am in el mai bine de jumatate. Cred ca are formula perfecta, fiind lichid se aseaza foarte frumos pe ten si nu te chinui sa-l intinzi. De asemenea nu ai nevoie de o cantitate industriala pentru a-ti acoperi toata fata, ceea ce il face sa arate foarte natural pe ten. Mi-a placut sa il aplic pe fata cu degetele dupa care l-am intins cu pensula Ultra Contour Foundation de la REVOLUTION care este replica perfecta a lui 101 Triangle Foundation din gama Bold Metals de la Real Techniques, la mai putin de jumatate de pret :)
Nu pot sa va spun in cuvinte cat de mult imi place aceasta mascara de la LANCOME - Hypnose Volume-a-Porter. Arata atat de natural pe gene inca pare ca nici nu porti mascara. Le separa perfect, geana cu geana si le coloreaza intr-un negru intens care nu o ia la vale, nu se sfaramiteaza si nu se transfera pe pleoape.
Recunosc ca mai am de exersat mult pana sa fiu complet multumita de efectul lui ANASTASIA DipBrow Pomade in Medium Brown pe sprancenele mele. Oricum, imi place efectul, rezultatul este foarte misto si natural. Numai cuvinte de lauda. Isi merita banutii din plin.
REVOLUTION - Girls on Film
Aceasta paleta am primit-o cadou in Superdrug la achizitionarea de produse Revolution in valoare de minim 8 lire. Aveau mai multe variante de palete, aceasta insa mi-a placut cel mai mult. Eu mi-am achizitionat pensula prezentata mai sus cu 10 lire. O pensula si o paleta pentru 10 lire.....
PS: paleta din imagine este una noua pe care vreau sa o fac cadou. A mea arata deja prea "uzata".
Dragostea mea pentru produsele MAC a inceput odata cu primul meu produs achizitionat. Sunt constienta ca nu ma voi opri aici si este inutil sa mai spun ca am o lista lunga cat o luna de post. Primul meu produs MAC este acest ruj cu finish satinat BRAVE, nude-ul perfect pentru buzele mele.
Am folosit constant in Noiembrie, crema de corp de la NEOTERIC - Silk Wrap Body Lotion 12% Glycolic AHA. Am aplicat-o doar pe maini si picioare unde m-a intereseaza sa vad un rezultat. Este surprinzator cat de repede actioneaza aceasta crema, rezultatele sunt vizibile deja dupa doar cateva aplicari. Buburoantele mele de pe maini au disparut aproape complect, ma mai lupt putin cu bubitele de pe picioare, acelea care apar dupa ce te epilezi.....ameliorarea este deja evidenta insa nu ma las si aplic constant. In ritmul acesta va trebui sa imi fac stoc de inca vreo doua flacoane. Pentru cine nu stie, acesta crema se poate achizitiona de pe IHERB, insa trebuie vanata pentru ca este un produs care dispare foarte repede din stoc.
Ojele cele mai purtate sunt doua: Maximillian Strasse Her - ESSIE si Cotton - BARRY M
Va rog sa imi scuzati calitatea pozelor, aparatul meu da semne de duca. Cand vrea cand nu vrea......poate ma aude Mos Craciun.....
Cu toate ca sunt in intarziere, va doresc un decembrie de vis, linistit si plin de bucurii!
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu