vineri, 2 octombrie 2015

Preferatele lunii *SEPTEMBRIE*


Luna lui Septembrie a fost una super stresantă pentru mine. Mi-am ocupat majoritatea timpului cu pregătiri pentru școală, cumpărat uniforma, dat telefoane, ture peste drum pană la școală. A trebuit să mă duc de zeci de ori, ca să se urnească odată să îmi trimeată niște formulare de complectat fără de care Sonia nu putea începe școala. Cum am scris și mai sus, școala Soniei este peste drum, puteau sa îmi pună plicul efectiv în poștă sau să mi-l înmaneze cand m-am tot perindat pe la ei. Dar sunt atat de comozi, Doamne, enervant de comozi. Birocrația asta......am pierdut o lună de școală aiurea. Dar totul e bine cand se termină cu bine. Oficial mergem la școală de pe 01. Octombrie.

Cam asta a fost distracția mea din Septembrie :)

Dar să nu vă plictisesc, nu?  Iată și preferatele mele:


L'OREAL - Nude Magique BB Cream - Light Skin tone
Deși Septembrie a fost o lună haotică, tenul meu a arătat perfect. Asta nu a putut decat să mă bucure pentru că nu mi-a creat bătăi de cap în sensul de acoperire, corectare, pudrare, etc. Am aplicat pur și simplu cu degetele acest BB Cream peste întreaga față și gata. Se așează tare fain peste crema  Paula's Choice Super Light Daily wrinkle Defence Spf 30.
Îmi place că acoperă tenul foarte ușor cu o nuanță caldă care nu încarcă absolut deloc. Intră rapid în piele, nu este evident pe ten iar capsulele acelea mici cu pigment mă distrează de minune. Se poate aplica în mai multe straturi pentru a crea impresia de fond de ten light cu acoperire mică. Eu port nuanța pentru tenuri deschise la culoare.


V-am prezentat scurt în aceasta postare și COLLECTION Contour Kit Highlight&Sculpt. L-am folosit destul de des încat să îmi fac o părere despre el. Iar părerea mea este una bună. Totuși, nu îl consider un kit pentru sculptarea feței, nuanța mai închisă fiind mai degrabă un bronzer. Se aplică ușor, este destul de pigmentat și rămane pe ten întreaga zi ( pentru mine însemnand aproximativ 6-8 ore)


Am descoperit paleta de la REVOLUTION - Flawless Matte într-un Superdrug. Era ultima pe raft și m-a atras la ea faptul că, absolut toate cele 32 de nuanțe din paleta sunt mate. Nu sunt extrem de pigmentate, nu am grad de comparație cu vreo alta paletă, însă mie nu îmi pasă pentru că oricum aplic primer pe pleoape ori de cate ori ma machiez. Problem solved!  Culorile sunt calde, pămantii, neutre, exact cum îmi plac mie. Dacă vă doriți pot să-i dedic o postare să o vedeți mai în amănunt :) Ah, și a costat numai 8 lire....


Singurul fard sclipicios pe care l-am folosit a fost cel de la RIMMEL LONDON - Millionaire.
Dacă sunteți iubitoare de farduri în nuanțe Taupe, atunci trebuie să-l aveți. Este atat de fain încat îl pot purta zilnic fără să mă plictisesc de el. Aplicat singur plus un creion și mascara....perfect!


Mi-am adus aminte de  SEPHORA Rouge Infusion - Peach și am profitat din plin de nuanța lui această lună. L-am mai avut în Favoritele lunii Iunie


Cele mai iubite oje au fost ZOYA - Taylor pentru manichiură, iar OPI - Every Month is Oktoberfest (evident!!!) pentru pedichiură. Nu le-am folosit exclusiv, dar aproape. Sunt genul de oje și nuanțe pe care, cand se vor termina le voi recumpăra neapărat. Voi aveți astfel de oje? Cred că se întamplă mai rar să îți placă o oja atat de mult încat să îți planifici să o recumperi, nu?


Restul de produse preferate le puteți vedea în postările Produsul săptămanii. aiciaiciaici și aici.

Pe langă acestea, mi-au plăcut tare mult Limitless la care acum i-a apărut și Serialul cu același nume, pe care de asemenea îl savurez. Inițial am văzut primul episod din serial, iar apoi m-am uitat și la film ca să înțeleg mai bine acțiunea. Alte seriale pe gustul meu sunt BlindspotRosewood, iar cel mai nou dintre toate este Code Black. Toate aceste seriale sunt la început, sunt curioasa cum vor decurge în viitor. 

Ca și filme, pe langă Limitless mi-au plăcut Vacation si Trainwreck.

Vă doresc un Octombrie de vis cu vreme bună și ploi mai deloc :)


SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Hahahanne's. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig